Biserica parohiala Dobriceni Olt, Protoieria Slatina II Nord , † Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Postări populare
-
Sărbătoarea aducerii la Iaşi a moaştelor Sfântului Apostol Andrei ...
-
Manastirea Calui Manastirea Calui se afla pe malul Oltetului, in apropiere de Craiova, nu departe de comuna Oboga, comuna renumita pentru ...
-
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ SOLIDARĂ CU FAMILIILE SINISTRATE ÎN URMA INUNDAŢIILOR DIN ANUL 2010 Urmare Apelu...
-
„CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI”. UN DAR AL TĂU PENTRU ETERNITATE ...
-
Cursurile sunt gratuite şi se asigură cazare şi masă. La aceste cursuri autorizate ANC, participanţii care promovează examenul final primes...
vineri, 29 octombrie 2010
Rânduieli bisericeşti
Zile de post şi posturile de peste an
- Miercurile şi vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare, însemnate cu harţi
- Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)
- Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
- Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
- Postul Sfintelor Paşti (15 februarie-3 aprilie)
- Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (31 mai-28 iunie)
- Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august)
- Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie-24 decembrie)
Zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie – Zile aliturgice
- Miercuri şi vineri în săptămâna dinaintea Postului Sfintelor Paşti (10 şi 12 februarie)
- Luni şi marţi în prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti (15 şi 16 februarie)
- Vineri în Săptămâna Patimilor (2 aprilie)
Nu se fac nunţi
- În toate zilele de post de peste an
- În zilele Praznicelor Împărăteşti şi în ajunul acestora
- În săptămâna lăsatului sec de carne (8-14 februarie)
- În Postul Sfintelor Paşti (15 februarie-3 aprilie)
- În Săptămâna Luminată (4-10 aprilie)
- În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (31 mai-28 iunie)
- În Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august)
- În Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie-24 decembrie)
- În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie-6 ianuarie)
Zile şi date importante
- Duminică, 16 mai - Ziua Naţională a Familiei
- Duminică, 6 iunie - Duminica părinţilor şi a copiilor
- 1 septembrie - Începutul Anului bisericesc (Te Deum) şi Ziua rugăciunii pentru mediu
- 13 noiembrie - Ziua Bibliei
Sărbători bisericeşti naţionale
- Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor (13 mai)
- Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat - Ocrotitorul României (30 noiembrie)
Zile şi sărbători legale în care nu se lucrează
- 1 şi 2 ianuarie (Anul Nou)
- 1 mai (Ziua internaţională a muncii)
- 4-5 aprilie (prima şi a doua zi de Paşti)
- 23-24 mai (prima şi a doua zi de Rusalii)
- 15 august (Adormirea Maicii Domnului)
- 1 decembrie (Ziua Naţională a României)
- 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun)
Zilele în care nu se fac nunţi în anul 2011

- În săptămâna lăsatului sec de carne (28 februarie-6 martie)
- În Postul Sfintelor Paşti (7 martie-23 aprilie)
- În Săptămâna Luminată (24-30 aprilie)
- În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (20-28 iunie)

legaturi
Arhiepiscopia Râmnicului
............................................................ Episcopia Severinului şi Strehaiei
............................................................ Episcopia Slatinei şi Romanaţilor
............................................................ Facultatea de Teologie Ortodoxa Craiova
............................................................ Editura Mitropolia Olteniei
............................................................ Centrul de Pelerinaj "Sfantul Nicodim"
............................................................
Asociatia Vasiliada
............................................................ Fundatia "Cuvantul care zideste"
............................................................ A.S.C.O.R. Craiova
Asociatia Vasiliada
actualitate
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ SOLIDARĂ CU FAMILIILE SINISTRATE ÎN URMA INUNDAŢIILOR DIN ANUL 2010 | |
Urmare Apelului Patriarhiei Române la rugăciune şi solidaritate creştină cu cei a... | |
APEL LA RUGĂCIUNE ŞI SOLIDARITATE CREŞTINĂ CU CEI AFECTAŢI DE INUNDAŢIILE DIN NORD-ESTUL ŢĂRII | |
În aceste zile când mulţi semeni din nord-estul ţării sunt greu încercaţi de r... | |
„CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI”. UN DAR AL TĂU PENTRU ETERNITATE | |
În deschiderea lucrărilor Adunării Naţionale Bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Româ... | |
Sprijin pentru zidirea unei biserici româneşti, în Cehia | |
În oraşul Most, Cehia, se va construi, cu sprijinul Departamentului pentru Rom&... | |
Patriarhia construieşte, nu demolează clădiri simbol | |

FATA NEVAZUTA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE | |
Prostitutia constituie în întreaga lume un factor de imoralitate care conduce la degrada.. |
marți, 26 octombrie 2010
Calendar Ortodox
duminică, 24 octombrie 2010
sâmbătă, 23 octombrie 2010
Calendar Ortodox
Sâmbata, 23 octombrie SFINTII ZILEI |
• Sf. Mucenic si apostol Iacov, fratele Domnului • Sf. Cuvios Ignatie, Patriarhul Constantinopolului • Sf. Cuvios Macarie Romanul • Sf. Cuvios Nichifor, cel ce a asezat Mănăstirea cea din Harsian • Sf. Cuvios Petronie • Sf. Doi tineri, fiind siliti a alerga peste foc asternut pe pământ |
Click pe sfinti pentru Sinaxarul zilei sau click aici pentru sinaxarul in format audio mp3 |
joi, 21 octombrie 2010
Calendarul zilei
Sinaxar Sfinţii Sofronie, Visarion, Oprea, Ioan din Galeş şi Moise din Sibiel - Mucenicii Ardealului
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion, Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea, Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, cunoscuţi ca Mărturisitorii din Transilvania. Sfântul Cuvios Mărturisitor ...
"Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci ...
"Căci ştiţi voi înşivă, fraţilor, că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică. Ci, după ce am suferit şi am fost, precum ştiţi, ocărâţi în Filipi, am îndrăznit întru Dumnezeul nostru să grăim în faţa ...
miercuri, 20 octombrie 2010
Calendar cultural
Muzeul de Artă Iași: expoziția „Maeștri de ieri și de azi”
Astra Sibiu: Sesiunea de comunicări „Marketingul și educația în muzee”
Călare în Carpați - ecoturism ecvestru la Muzeul Satului
Muzeul Țăranului Român: Târgul de Sfântul Dumitru
Vernisajul expoziţiei “Comorile dacilor II” la Ploieşti
Iași: Expoziție de gravură Anton Kaindl
Muzeul Național de Artă al României: „Destine la răscruce: Artiști evrei în perioada Holocaustului”
„GÂNDITORUL” ÎŞI CONTINUĂ TURNEUL EUROPEAN !
Muzeul Țăranului Român: Expoziția „Cruci de piatră” se prelungește până pe 24 octombrie
Muzeul Național Cotroceni: a XI-a ediții a Salonului Național de Artă Decorativă
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, la Hramul Catedralei Patriarhale
Anul acesta, la manifestările legate de hramul Catedralei patriarhale din Bucureşti va participa Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului-Noua Romă şi Patriarh Ecumenic. Sanctitatea Sa va ajunge în Bucureşti în după-amiaza zilei de marţi, 26 octombrie, pe Aeroportul „Henri Coandă”, unde va fi întâmpinat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de un sobor de ierarhi şi oficialităţi locale, informează TRINITAS TV. În cursul serii aceleiaşi zile, în Catedrala patriarhală va fi oficiată o slujbă de Te Deum.
„Sanctitatea Sa va fi însoţit Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ioan de Pergam şi de Înaltpreasfinţitul Emanuel de Franţa. Sanctitatea Sa va participa la Sfânta Liturghie din ziua de hram, 27 octombrie. De asemenea, va participa la o şedinţă solemnă în ziua de 28 octombrie în Aula Magna ‘Teoctist Patriarhul’ din Palatul Patriarhiei, prilej cu care va rosti şi o alocuţiune”, a spus Pr. Cons. Michael Tiţa din cadrul Sectorului Relaţii Bisericeşti şi Interreligioase al Patriarhiei Române.
Vizita Sanctităţii Sale Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic constituie un răspuns la vizita efectuată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel între 27 mai-2 iunie 2009 la Patriarhia Ecumenică, în fruntea unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, Sanctitatea Sa se va afla pentru prima dată în ţara noastră de când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a devenit Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Miercuri, 20 octombrie SFINTII ZILEI |
• Sf. Marelui Mucenic Artemie • Sf. Mucenici Evor si Evnoi • Sf. Cuvioasa Matroana cea de la cetatea Hiului • Sf. Cuvios Gherasim cel nou, sihastru cel din Peloponez • Sf. Mucenici Zevina, Ghermano, Nichifor si Antonin • Sf. Mucenita Manato fecioara |
Click pe sfinti pentru Sinaxarul zilei sau click aici pentru sinaxarul in format audio mp3 |
marți, 19 octombrie 2010
Sinaxar Marti, 19 octombrie
luni, 18 octombrie 2010
Arhiepiscopia Râmnicului
............................................................ Episcopia Severinului şi Strehaiei
............................................................ Episcopia Slatinei şi Romanaţilor
............................................................ Facultatea de Teologie Ortodoxa Craiova
............................................................ Editura Mitropolia Olteniei
............................................................ Centrul de Pelerinaj "Sfantul Nicodim"
............................................................
Asociatia Vasiliada
............................................................ Fundatia "Cuvantul care zideste"
............................................................ A.S.C.O.R. Craiova
Asociatia Vasiliada
everystudent.ro
Se încarcă...
La ce fel de rugăciuni răspunde Dumnezeu. Cum să primim răspuns.
Calendar Ortodox Marti, 19 octombrie SFINTII ZILEI
Abonați-vă la:
Postări (Atom)