DUMINICA NU E PRIMA ZI A SAPTAMANII

1. Consideratii generale

Referitor la comunicatul biroului de presa al Patriarhiei Romane din data de 4 ianuarie 2011 as dori sa fac cateva comentarii teologice:

Argumentarea ca in calendarul pe 2011 “duminica nu mai apare barata cu doua linii rosii, ci exista o continuitate intre duminica si luni, pentru a sublinia adevarul din Sfanta Evanghelie ca Domnul nostru Iisus Hristos a inviat in prima zi a saptamanii, care urmeaza dupa sambata…” mi se pare lipsita total de logica, dar si de suport teologic, intrucat conform Sf. Scripturi continuitatea  exista intre sambata si duminica  si nicidecum intre duminica si luni. (Matei 28, 1; Marcu 16, 2, 9; Luca 24, 1; Ioan 20, 1).

Preafericitul Daniel arata in multe pastorale[1] legatura indisolubila intre sambata si duminica, ca zi a implinirii si a invierii Domnului. Iata cateva exemple:

,,Legatura dintre Cruce si Inviere se constata atat in cantarile liturgice ale Bisericii Ortodoxe cat si in felul cum ea infatiseaza in iconografia ei Rastignirea si Invierea Domnului”[2];

,,Sfanta si Marea Sambata ca zi a legaturii dintre Moartea si Invierea Domnului are o profunda semnificatie pentru viata Bisericii. Ea a devenit prototipul tuturor sambetelor in care se afla pomenirea mortilor si arata ca toti cei dragi ai nostri adormiti intru Hristos sunt in asteptarea Invierii si ca in mijlocul suferintei si al durerii pricinuite de moartea lor, licareste totusi speranta biruintei vietii asupra mortii’’[3];

,,Duminica Invierii insa arata ca sambata nu este ultima zi a existentei si ca deci nu moartea este ultimul cuvant asupra adevarului omului ci viata vesnica’’[4]. 

Cu toate ca „nu se schimba nimic in calendarul crestin – ortodox pe anul 2011, ci doar se subliniaza adevarul ca duminica, ziua Domnului, adica ziua Invierii Lui din morti, este ziua de sarbatoare care ne daruieste lumina pentru toata saptamana, ca noi sa traim viata in lumina Invierii lui Hristos si sa ne pregatim pentru invierea noastra”, cum se precizeaza in comunicat, totusi acest lucru era mult mai bine evidentiat atunci cand duminica aparea barata cu doua linii rosii si nu separata de ziua de sambata. Iata doar cateva argumente teologice:

2. Argumente teologice

2.1. Argumente biblice

Chiar daca Iisus Hristos incheie, cum spune Apostolul Pavel, un “testament mai bun”, “un testament nou” (Evrei VIII, 6-8) si Arhiereul Noului Testament intemeiaza Legea cea Noua, in propria Sa jertfa (Evrei VIII, 2), nu anuleaza Vechiul Testamant ci il „implineste” (Matei 5,17), cu o noua zi de odihna „ca cea de sabat”, numita mai tarziu Ziua Domnului: „Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindca cine intra in odihna Lui, se odihneste si el de lucrarile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale (Evrei 4, 9-10). Se intelege ca Dumnezeu s-a odihnit dupa ce a creat (Evrei 4, 4) si nu se odihneste intai si apoi creaza, cum ar sugera forma calendarului propus de biroul de presa, care incepe saptamana cu odihna si nu cu lucru.

„Ziua Domnului” (Apocalipsa 1,10) reprezinta in acelasi timp si Ziua Invierii Domnului, a biruintei Sale asupra mortii, iar eshatologic este triumful deplin asupra raului. In acest sens Sf. Apostol Pavel o numeste: “Ziua Domnului” (I Tes. V, 2), sau simplu, “Ziua lui Hristos” (Filip. I, 6, 10; II, 16). „Masa Domnului” savarsita in “Ziua Domnului” era deja o impartasire anticipata cu Hristos Cel inviat, si era arvuna si pregatirea pentru impartasirea deplina din ziua invierii gene­rale, a Parusiei (I Cor. XI, 26).

Daca dupa biroul de presa „nu se schimba nimic in calendarul crestin – ortodox pe anul 2011”, eu cred, totusi, ca se schimba cel putin logica perceperii zilei de odihna ca fiind un inceput si nu ca o incununare a dragostei lui Dumnezeu prin Jetrfa Sa si ca o rasplata a unei munci de o saptamana, cand crestinul trebuie sa-si odihneasca trupul dar sa-si primeneasca si sufletul prin rugaciune si participare la Sf. Liturghie. In logica biroului de presa, noi nu mai imitam pe Creatorul si pe Re-creatorul Iisus Hristos, ci ne facem o alta logica contrara intelesului duhovnicesc al zilei de duminica si chiar contrara Sf. Traditii a Bisericii, intrucat accentul se pune pe legatura intre prima zi a saptamanii (duminica) si ziua de luni si restul zilelor, si nu pe continuitatea intre sambata si duminica, asa cum este corect din punct de vedere biblic, liturgic si canonic.

Deci, biblic, separand duminica de sambata, fie si printr-o mutare simpla a unor linii in calendar, se separa Vechiul Testament de cel Nou dupa ideologia lui Marcion. Astfel omul se intoarce la prima zi a creatiei si intreaga opera de mantuire poate fi vazuta ca o separatie intre crucea si patima Domnului, de Invierea Lui.

2.2. Argumente liturgice

• Din punct de vedere liturgic constatam clar in Octoih, ca fiecare zi de duminica incepe cu vecernia de sambata seara, urmand fidel referatul biblic si intreaga opera de mantuire, si se continua, in mod firesc, cu ziua Domnului (Apocalipsa 1, 10) care devine paradigma veacului viitor, fiind ca o regina, o incununare, „una a sambetelor, Imparateasa si Doamna”, imagine stabilita liturgic ca fiind irmosul cantarii a 8 a din slujba Invierii si nicidecum pusa la cantarea 1-a, imagine a zilei intai a creatiei. Deci, Sf. Apostol Ioan fiind „in Duhul” Domnului nu o numeste prima zi a saptamanii, decat atunci cand descrie cronologic evenimentul Invierii raportat la calendarul iudaic, (Ioana 20, 1) insa in perspectiva vesniciei o numeste „Ziua Domnului”.
• Cele opt Glasuri sunt cantate si ele succesiv, un Glas pe saptamana. In saptamana luminata insa, se canta cate un Glas pe zi, de la Glasul 1 la Glasul 8 tocmai pentru a arata continuitatea Duminicii dupa sambata, ca a opta zi si nu numai ca prima zi a saptamanii. De aceea serbarea Invierii Domnului incepe  cu Duminica si se incheie dupa 8 saptamani tot cu Duminica, cand Ortodoxia cinsteste intemeierea Bisericii lui Iisus Hristos in mod vizibil si haric pe pamant prin pogorarea Sf. Duh.
• Deci Dumnica este alfa si omega, inceputul si sfarsitul unei saptamane liturgice din saptamana luminata, dar si inceputul si sfarsitul unei perioade speciale de cinstire a Invierii Domnului, in decurs de 8 saptamani, dupa modelul lui Iisus Hristos, care recapituleaza si insumeaza intreaga creatie prin Jertfa si Invierea Sa. Dupa acest moment saptamana liturgica incepe cu ziua de luni si culmineaza cu ziua de duminica,asa cum se vede in orice Evanghelie si asa cum a fost barata duminica prin cele doua linii rosii pana in anul 2010. Daca se merge cu logica biroului de presa, ar trebui schimbata si citirea Evangheliei dupa Rusalii, nu numai mutata linia rosie in calendarul cu pricina!
• Prima zi liturgica a Glasului 1 incepe cu Duminica ce-i drept, dar numai pana la Pogorarea Sf. Duh, pentru a arata ca Invierea Domnului include rascumpararea chiar din ziua creatiei, dar se sfarseste tot cu Duminica pe Glasul 8, respectiv Pogorarea Sf. Duh, si nu pe Glasul 7  cum ar trebui sa  se petreaca dupa logica biroului de presa.
• Faptul ca intemeierea Bisericii, adica Pogorarea Sf. Duh se petrece in duminica a 8-a dupa Pasti, iar saptamana liturgica incepe imediat cu luni, si nu cu duminica, iar prima duminica dupa Rusalii incepe cu Glasul 8 este mai mult decat evident ca, Sf. Parinti au statornicit prin randuelile liturgice si doxologice, ca Dumnica este a opta zi si nu mai este prima zi a saptamanii, chiar daca biblic, din punct de vedere al calendarului iudaic este mentionata ca prima zi a saptamanii.
• Prin pogorarea Sf. Duh si intemeierea Bisericii lui Hristos duminica devine punctul culminant. Deci conform acestei randuieli doxologice, statornicita in mod practic in viata liturgica a Bisericii, prima zi a saptamanii este luni si nu mai este Duminica, fapt evidentiat in randuiala citirii Evangheliei dupa Rusalii.
• In acest context pot concluziona ca, pentru noi crestinii Duminica este ziua Domnului ca punct culminant al rascumpararii lumii si la ea trebuie sa ne raportam. Iisus Hristos trebuie sa fie punctul de referinta al unui calendar liturgic ortodox si nu calendarul iudaic, care ramane valabil doar pentru evreii care inca il mai asteapta pe Mesia.

2.3. Argumente canonice

1.      Sambata nu este eludata, exclusa sau separata din contextul duminicii, atunci cand se stabilesc canoane cu valoare cultica, ci este mereu mentionata impreuna cu duminica:

• Clericul care posteste (post sec) in zilele de Duminica sau de Sambata (afara de Sambata Mare) sa se cateriseasca, laicii sa se afuriseasca. 66 ap.;55 VI.
• Randuiala pentru postul mare: Nu se cuvine a se jertfi paine in Patruzecime, decat numai sambata si duminica. 66, 69 ap.; 52 Trul.; 49, 50, 51 Laod.
• Liturghia Darurilor mai inainte sfintite: In toate zilele postului sfintei patruzecimi (Paresimi), afara de sambata si duminica si de sfanta zi a Buneivestiri, sa se faca Sfanta Liturghie a celor mai inainte sfintite. 66, 69 ap.; 49, 50, 51, 52 Laod. 52 Trul.
• Pomenirea sfintilor: Nu se cuvine a savarsi in Patruzecime praznicele nasterii mucenicilor, ci pomenirea sfintilor mucenici sa se faca in sambete si duminici. 66, 69 ap.; 52 Trul; 49, 50, 52 Laod.

Deci in contextul randuielilor canonice, cu valoare liturgica, sambata este indisolubil legata de duminica.

3. Intrebari, dileme si propuneri

• De ce a trebuit sa treaca 2011 ani de la Hristos, ca sa aflam printr-un comunicat de presa, in sfarsit, ca Duminica este prima zi a saptamanii si ziua Invierii Domnului?
• A fost necesara o astfel de argumentatie puerila din partea biroului de presa, ca sa justifice rocada unei linii de demarcatie neortodoxa intre sambata si duminica in calendarul pe 2011?
• Nu erau oare probleme mult mai importante de rezolvat in viata Bisercii (ex. combaterea legilor din parlament care justifica homosexualitatea, dezincriminarea prostitutiei si a incestului, actele biometrice, otravirea populatiei cu experimentarea unor medicamente direct pe oameni, creditul bancar privid finantarea Catedralei Mantuirii Neamului, legea care se dezbate in prezent privind vrajitoria – vezi pozitia 5161 din nomenclatorul de meserii – si impozitarea ei[5], ecumensimul himer si fara granite, pentru care unii monahi si monahii isi iau lumea in cap si se duc la eretici – cazul Nichita, martirii inchisorilor  din perioada holocaustului rosu, etc) decat jucatul de-a alba neagra cu calendarul?
• Nu credeti ca trebuia explicata aceasta problema printr-o pastorala sau o dezbatere sinodala transparenta? Sau s-a mers pe principiul iutelii si nebagarii de seama?
• S-au corectat multe texte liturgice in cartile de cult, in special cele legate de problema monofizitilor. Exista o lista si o argumentare a corecturilor, sau s-a procedat unilateral, in maniera calendarului pe 2011?
• De ce doar cateva eparhii au urmat aceasta directie a modificarii tacite si nu intreaga Biserica Ortodoxa? Iata doar cateva intrebari deloc retorice.
• Argumentele unora ca BOR doreste, prin aceasta schimbare in calendar,  sa lupte  impotriva standardizarii calendarului civil (vezi directiva in vigoare ISO 8601 a Organizatiei Internationale de Standardizare –ISO) nu se justifica, intrucat din punct de vedere practic BOR tine cont tot de calendarul civil in abordarea unor tematici teologice. De exemplu anul inchinat Sf. Botez si Sf. Cununii a inceput tot dupa calendarul civil si nu la 1 septembrie 2010 dupa calendarul bisericesc. Intreaga Biserica face Te Deum pentru binecuvantarea unui an civil, care prin reinvierea unor traditii precrestine in spatiul social, devine din ce in ce mai pagan, pe cand anul bisericiesc trece apoape neobservat de multi membri ai Bisericii.
• Personal nu cred ca prin actiunea calendarul 2011 ar fi vreo conspiratie iudeo-masonica sau oculta, ci efectiv din dorinta unora de a reforma, schimba, innoi sau diversifica dupa bunul plac orice, numai sa se schimbe ceva, si in mod paradoxal, cu pretentia de revenire la matca „Bisericilor de limba greaca”. Referinta pentru un calendar ortodox este viata practica si liturgica a Bisercii in Iisus Hristos prin Duhul Sfant, conform argumentelor de mai sus si nicidecum un calendar al grecilor, care este invocat de biroul de presa.
• Pentru ca „vremea sa fie rascumparata” (Efeseni 5,16)  cu folos, propun ca Sf. Sinod sa-si faca timp sa inceapa mai degraba procedura  de canonizare a martirilor ucisi in temnitele comuniste, decat sa separe sambata de duminica.
• Si daca totusi Biserica simte nevoia sa faca vreo separatie cu o bara rosie sau doua, ar fi bine sa separe lumina Bisericii lui Hristos, de intunericul dictaturii comuniste si de intunericul post decembrist si sa-l lumineze cu jertfa atator martiri, facand loc in calendar miilor de sfinti martiri si eroi ai neamului, sacrificati de epoca holocaustului rosu, cu tacerea inca vinovata a BOR.

Pr. Mihai Valica

Mânăstiri ortodoxe din Europa,Middle East / Africa,North America,Australia,South/Central America,

http://www.orthodox-monasteries.com/serbia/

Parohia Dobriceni mai-iunie 2011

Programul liturgic cu slujbele  specifice  si rânduieli speciale,pentru aceasta perioada 

Sambata,12 martie 2011-  slujba Sfinţilor 40 de Mucenici

Duminica, Sf Liturghie a Sf Vasile cel Mare 13 martie 2011

Vineri, 25 martie 2011  Buna Vestire- Dezlegare la peste

Miercuri, 6 aprilie 2011- Denie-Canonul cel Mare-18

Vineri ,8 aprilie 2011- Denie-Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu 18

Duminica, 17 aprilie 2011- Intrarea Domnului in Ierusalim-Dezlegare la peste

Joi 21 aprilie 2011-  Sf Liturghie, Denia celor 12 Evanghelii-seara

Vineri 22 aprilie- Denia Prohodului Domnului-seara

Duminica 24 aprilie 2011- Invierea D OMNULUI

Luni 25 aprilie 2011- Sf M  Mc Gheorghe

Marti 26 aprilie 2011-Sfintele Pasti

Vineri 29 aprilie 2011- Izvorul Tamaduirii- Harti

Sâmbătă, se va oficia, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar duminică Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. (în primele 5 duminici din Post). O altă rugăciune specifică perioadei Postului Mare este Rugăciunea Sf. Efrem Sirul, rugăciune care este prezentă în cadrul slujbelor din post, de luni până vineri. Perioada aceasta de post durează 7 săptămâni, din care 6 săptămâni este Postul propriu-zis, iar săptămâna a VII-a este numită Săptămâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se distinge de cele 40 de zile de post printr-un post şi mai sever şi printr-o intensificare şi mai mare a pregătirii duhovniceşti pentru Înviere.

Canoanele ortodoxe despre Postul Pastelui

In toate posturile sa tinem minte ca Biserica nu omoara oameni, ci pacate!

Sf. Ioan Hrisostom – Facere, Omilia 10: „Daca tu din cauza slabiciunii trupesti, nici o zi nu poti petrece fara hrana, nimeni, fiind om intelept, nu’ti va reprosa pentru aceasta, caci noi avem pe Dumnezeu bun si iubitor de oameni, care nu cere de la noi nimic care intrece puterile noastre. El nu cere de la noi numai infranare de la mancare si post, ci El vrea sa renuntam la ocupatiile lumesti si sa ne indeletnicim cu cele duhovnicesti… Daca noi am manca numai cat ne trebuie pentru intretinerea noastra si ne’am feri de cele rele, n’am mai avea nevoie de post… Cel ce mananca si nu poate posti, cu atat mai mult sa faca milostenie, sa se roage cu mai multa ravna si sa asculte invatatura Domnului de la care slabiciunea trupeasca nu’l impiedica sa se impace cu cei certati si sa alunge din suflet duhul razbunarii”.

Canonul 69 Apostolic: “Daca vreun episcop, prezbiter, diacon, citet sau cantaret nu posteste Sfantul si Marele Post al Pastilor sau miercurea si vinerea, sa se cateriseasca, afara de cazul cand este impiedicat de slabiciunea trupeasca, iar de va fi laic, sa se afuriseasca”.

Tipicul Mare, p. 42: “Intru Sfanta Patruzecime, in ziua dintai a saptamanii cei dintai, adica luni, nicidecum nu se cade a manca. Asijderea si marti. Iar miercuri dupa savarsirea dumnezeiestii Liturghii celei mai ’nainte sfintite, se pune pe masa si mancam paine calda si mancare calda din seminte si se da si apa calda cu miez (zeama de fructe). Iar cei bolnavi, care nu pot sa pazeasca cu post negru cele doua zile dintai si batranii, mananca paine si beau apa dupa vecernie, marti… Iar in sambete si duminici dezlegam numai la untdelemn si vin iar intru celelalte cinci zile ale saptamanii postim pana seara si mancam mancare uscata afara de sambata si duminica. Iar peste intru Sfanta Patruzecime nicidecum nu indraznim sa mancam, afara de praznuirea Bunei Vestiri si de Duminica Stalparilor”Trebnic p. 519: In cele patru posturi, precum miercurea si vinerea, este ca sotii sa se infraneze de la impreunarea trupeasca ca semn ca iubim pe Dumnezeu.

Laodiceea 50: „…se cuvine ca tot Postul Mare sa se ajuneze cu mancare uscata”.

Laodiceea 52: “Nu se cuvine a se face nunti sau a praznui ziua (onomastica) nasterii in patruzecime”.
Sf. Petru 15: “Postim miercurea pentru sfatul facut de iudei, pentru vinderea Domnului si vinerea postim fiindca a patimit pentru noi. Tinem duminica ca pe o zi de bucurie pentru Iisus cel ce a inviat intru acea zi, intru care ni s-a predanisit sa nu plecam nici genunchii”.
ILT, 381: “Cine va dezlega miercurea si vinerea acela rastigneste pe Hristos ca si evreii, fiindca miercuri s’a vandut, iar vineri a fost rastignit”.
Timotei 8: “Postul este oranduit cu scopul de a smeri sufletul. Deci, daca trupul este smerit de boala si cuprins de slabiciune, se cade sa i se dea hrana si bautura dupa trebuinta si cat poate sa suporte”.
Tim. 10: “In Postul Mare, cel bolnav se cuvine a fi dezlegat sa ia hrana si bautura cat ii trebuie, caci este drept ca cel bolnav sa se impartaseasca cu untdelemn”.
Simeon Tessalonic. IX, 56: “Socoteala parintilor de a posti este foarte buna, iubitoare de oameni si folositoare calugarilor si mirenilor, usoara si nu zilnica, caci nu s-a poruncit a nu se manca nimic ci a posti cu masura trebuitoare infranarii, aducerii aminte de poruncile Domnului si a ne smeri pentru pacatele noastre la ceasul mortii si al judecatii si la vesnicile rasplatiri. Postul este semnul ca iubim pe Dumnezeu. Astfel, mirenii si calugarii si mai ales calugarii pururea sunt datori a se infrana cu postul, precum s-au fagaduit lui Dumnezeu”.
Constantinopol Apostolic VII. 23: „Posturile voastre sa nu fie aceleasi cu ale fariseilor (Matei 6, 16) care postesc in ziua a doua (luni) si a cincea (joi). Voi postiti ziua a patra (miercuri) si a sasea (vineri) pentru ca in ziua a patra s-a facut judecata impotriva Domnului, cand Iuda a facut tradarea lui pe bani (Matei 26,13-14), iar vinerea pentru ca Domnul in acea zi a suferit patima Sa pe cruce sub Pilat (Matei 27). Ziua sambetei si a duminicii negresit sa le serbati, pentru ca sambata aminteste de facerea lumii, iar duminica de invierea Domnului. Numai o singura sambata se posteste in cursul anului, aceea a ingroparii Domnului, cat a stat Creatorul sub pamant, intristarea pentru El este mai mare decat bucuria pentru creatiune deoarece Creatorul este mai presus de creaturile Lui si prin fire si prin vrednicie”.

Enciclica Sf. Sinod 1956: Avand in vedere nevoile vremii pastorii bisericesti care au datoria de a iconomisi viata pastoritilor au dat sfaturi cu privire la aplicarea postului cum este enciclica Sf. Sinod roman din 1907 si cea din 1956 in care se precizeaza:

1. Copiii pana la implinirea varstei de 7 ani sunt dezlegati de pravila postului, putand manca in tot timpul anului orice fel de alimente.
2. Pentru copiii de la 7-12 ani si pentru credinciosii de orice varsta care sunt cuprinsi de slabiciuni si suferinte trupesti pravila postului sa se obligatorie numai in zilele urmatoare:

• Toate miercurile si vinerile de peste an, afara de acelea cand este dezlegare la peste ;
• Prima si ultima saptamana din sfantul si marele post al Pastilor si tot asa din postul Craciunului;
• de la 23-28 iunie (adica cinci zile din postul sfintilor apostoli Petru si Pavel);
• de la 1-15 august (adica 2 saptamani ale postului Adormirii Maicii Domnului);
• Ajunul Craciunului, Ajunul Bobotezei, 29 august si 14 septembrie. Pentru celelalte zile si saptamani din timpul marilor posturi bisericesti, copiii de la 7-12 ani si credinciosii de orice varsta care sunt suferinzi sa fie dezlegati a manca: peste, icre, oua, lapte si branza.

Tipicul Mare, p. 42: “Si daca vreun monah pe Sfanta Patruzecime, pentru lacomie o strica ca sa manance peste afara de praznicul Bunei Vestiri unul ca acesta sa nu se impartaseasca cu Sfintele Taine la Pasti, ci catava vreme sa se pocaiasca si metanii pe zi si pe noapte sa faca cate trei sute”.
Tipicul Mare, p. 727: “In joia canonului celui mare dezlegare la vin si untdelemn. In vinerea Acatistului, la vin si la untdelemn. In sfanta si marea joi dezlegare la vin si untdelemn”.
Tipic p. 515: “In duminicile Sfintei Patruzecimi, afara de cea a Stalparilor, se savarseste Liturghia Marelui Vasile… La masa mancam fiertura cu untdelemn, iar nu peste. Si de se va intampla, bem cu masura si vin pentru slava lui Dumnezeu, cate doua pahare; asijderea si seara cate doua pahare”.
Simeon Tessalonic IX, 25: „Nunta… si logodna nu trebuie a se face fara numai in caz de nevoie si aceasta sa se faca numai in ziua de Buna Vestire si Duminica Floriilor”.
Sf. Nichifor 48: “Calugarii care muncesc in timpul postului mare se cuvine ca la ceasul al noualea (15) sa manance putina paine iar seara sa cineze”.
PBG 138: “Cine n-are ce manca in postul mare, sa manance carne si sa aiba pocanie trei ani si metanii 150, iar de va gusta branza sau oua in acel post mare doi ani sa aiba pocanie si metanii 66″.
PBG 138: “Oricine se va spurca in lunea branzei cu carne si in lunea dintai (a Postului) cu branza, patru ani sa se pocaiasca si metanii 300.Oricine se va spurca din nestiinta in Postul cel Mare, un an si metanii 36″.
Molitfelnic: “Cel ce va manca carne, oua sau branza in Postul Mare sau miercurile si vinerile de peste an, doi ani sa nu se impartaseasca”.
ILT, 382: “Cine va manca carne si branza in Sfantul si Marele Post sau miercurea si vinerea, acela patru ani sa nu se impartaseasca si sa ia si alt canon greu”.
Constantinopol Apostolic V, 18-19: “Postiti in zilele saptamanii celei mari (Saptamana Patimilor) gustand numai paine, sare, legume si apa; iar de vin si de carne sa va feriti cu totul. In vinerea si sambata cea mare, daca sanatatea va ingaduie, sa nu gustati nimic pana la cantatul cocosului din noapte.. “in ziua sambetei tineti postirea pana la lumina zilei Invierii Domnului. Dar din seara sambetei si pana la lumina zilei Invierii, stati in Biserica priveghind, citind Legea, Profetii si Psalmii”.

Mai multe

Sfânta Nonna - model de soție, mamă și … preoteasă,mama Sfântului Grigorie Teologul.

Ea era originară din Capadocia, fiind crescută în credința ortodoxă. S-a căsătorit cu Grigorie, magistrat din Nazianz și membru al unei secte pagane din acea vreme.
„În primii lor ani împreună pentru preaplinul credinței sale, ea nu putea îndura să nu poarte același jug cu el. Deși era cea mai puternică și mai vitează femeie, acesta era singurul lucru pe care nu putea să-l îndure - ar fi doar pe jumătate unită cu Dumnezeu din pricina înstrăinării lui, cel ce era parte din ea însăși, și neputinței de a adăuga legăturii trupești deplina unire a duhului. Deci cădea înaintea lui Dumnezeu zi și noapte, cu multă postire și multe lacrimi, stăruind către El pentru mântuirea capului ei. Și cu sârguință se afierosea pe sine soțului ei, înrâurindu-l în multe feluri, cu mustrări și povețe, arătându-i deosebită grijă ori răcindu-se față de el. Dar mai mult decât toate l-a câștigat prin însăți firea ei, și mai vârtos prin acea sârguință întru sfințenie, în stare să plece și să înmoaie sufletul, încât să se supună de bunăvoie nevoințelor virtuții.” (Sf. Grigorie Teologul)

Așadar, prin răbdare și rugăciune, Sfânta Nonna a reușit să-și aducă bărbatul la credința ortodoxă, acesta devenind ulterior episcop de Nazianz.
„Iar bunul acesta păstor a fost roada rugăciunilor și călăuzirii soției sale, învățând de la ea ținta viețuirii unui bun păstor.” (Sf. Grigorie Teologul)

Sfinților Grigorie (1 ianuarie) și Nonna (5 august) li s-au născut trei copii: Sfânta Gorgonia (23 februarie), Sfântul Chesarie (9 martie) și Sfântul Grigorie Teologul (25 ianuarie), pe care mama sa l-a făgăduit cu totul lui Dumnezeu încă înainte de naștere. Deci amândoi părinții și toți copiii acestei familii au fost canonizați ca sfinți.

Cele mai frumoase cuvinte despre viața deosebită a mamei sale aveau să fie rostite de Sfântul Grigorie Teologul în anul 347, în cuvântarea de îngropare a tatălui său, Episcopul Grigorie de Nazianz, trecut la Domnul la vârsta de aproape o sută de ani:„Am auzit Scriptura grăind: Femeie vrednică cine va afla? (Pilde 31,10), și că aceasta e un dar de la Dumnezeu, iar o căsnicie bună e rânduită de Domnul. Chiar necreștinii cred același lucru, căci zic ei: Că n-are bărbatul răsplată mai mare ca soția cea bună. Nici altă răsplată mai grea precât cea nărăvită la rău (Hesiod). [...]
Unele femei s-au făcut vestite prin chivernisirea casei lor, altele prin căutarea celor dumnezeiești. Însă chiar de este anevoios a împlini deodată aceste lucruri, ea a întrecut pe toți în amândouă, prin înălțimea la care a ajuns în fiecare dintre ele și prin faptul că numai ea le-a adus laolaltă. Întocmai cum belșugul familiei sale sporea prin supravegherea înțeleaptă și plină de grijă, potrivit poruncilor și rânduielilor lui Solomon privitoare la femeia vrednică (Pilde 31, 10-31), de parcă nici nu s-ar fi îngrijit de credință, tot așa s-a afierosit pe sineși lui Dumnezeu și s-a îndeletnicit cu lucrurile dumnezeiești, ca și cum ar fi fost cu totul slobodă de îndatoririle familiei. Nu îngăduia nici uneia dintre fețele vieții sale să o stânjenească pe cealaltă, ci mai curând făcea astfel ca una pe alta să se încredințeze și să se întărească.
Ce vreme și ce loc de rugăciune au lipsit vreodată de la ea? Că aceasta îi era lucrul de căpetenie în orice zi. Cine asemenea ei să fi avut o astfel de nădejde a dobândi de-ndată cele cerute în rugăciune? Cine oare a mai cinstit ca ea mâna și chipul preoțesc? Ori a cinstit ca ea oricare cale filosoficească? Cine și-a înfrânat mai mult trupul prin post și priveghere? Ori să fi stat ca stâlpul la psălmuirea de toată noapte, ca și la cea din vremea zilei? Cine a iubit fecioria mai mult ca ea, păstrând totuși legătura căsătoriei? Cine a ținut mai mult partea orfanilor și văduvelor, ori să fi ajutat așa de mult la ușurarea suferințelor celor ce jeleau?
Poate sunt lucruri mărunte, iar unora le par chiar vrednice de dispreț, căci nu sunt ușor de atins de către cei mai mulți oameni, iar pizmuirea face ca lucrurile ce nu sunt ușor de atins să fie oarecum și de necrezut. Dar pentru mine acestea sunt cu totul vrednice de laudă căci ele erau întruchiparea credinței și lucrarea râvnei sale duhovnicești…”

Sfânta Nonna și-a urmat soțul în împărăția cerurilor la scurt timp. Și-a dat sufletul în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinită de Sfânta Masă a Jertfelnicului Ceresc; și moartă, ea părea să fie adâncită în rugăciune.

Iată modelul de soție, care aproape o viață s-a rugat cu lacrimi și cu răbdare pentru întoarcerea soțului ei la credința cea dreaptă. Iar aceasta a făcut-o cu iubire, căci „cu sârguință se afierosea pe sine soțului ei, înrâurindu-l în multe feluri, cu mustrări și povețe, arătându-i deosebită grijă ori răcindu-se față de el”, și nu cu ceartă, ci „mai mult decât toate l-a câștigat prin însăți firea ei”.

Iată modelul de mamă, care a știut să sădească în inima copiilor săi credința cea adevărată și dragostea de Dumnezeu, fiindu-le călăuză în dobândirea sfințeniei.

Iată modelul de preoteasă, care a reușit să le îmbine pe toate:
• a purtat grijă de familia sa asemenea femeii vredince descrisă de Solomon (Pilde 31, 10-31);
• și-a cinstit soțul l-a sprijinit în slujirea sa de păstor de suflete („Cine oare a mai cinstit ca ea mâna și chipul preoțesc?”);
• a purtat grijă de cei aflați în suferințe și nevoi („Cine a ținut mai mult partea orfanilor și văduvelor, ori să fi ajutat așa de mult la ușurarea suferințelor celor ce jeleau?”);
• pe toate le-a încununat cu rugăciune și postire („Ce vreme și ce loc de rugăciune au lipsit vreodată de la ea? Că aceasta îi era lucrul de căpetenie în orice zi. [...] Cine și-a înfrânat mai mult trupul prin post și priveghere?”).

Sfânta Nonna nici nu s-a născut sfântă și nici nu a devenit sfântă peste noapte. Întreaga viață ea și-a petrecut-o apropiindu-se din ce în ce mai mult de Dumnezeu și crescând în virtute, maturizându-se treptat, prin încercările și frământările de zi cu zi. Iar strădaniile sale nu au rămas fără rezultat.
Să învățăm, așadar, din viața Sfintei Nonna, că nu trebuie să deznădăjduim, ci întreaga viață trebuie să lucrăm la creșterea noastră duhovnicească, nelăsând nici una din grijile lumești să ne abată de la această lucrare.

Spovedania, descoperirea gandurilor, sfatuirea

De fapt Iacob, spunandu-le lor ca a cucerit Sichemul cu sabie si arc, arata ca i-a trebuit lupta si osteneala ca sa puna stapanire pe patimi si sa le ascunda in pamantul Sichemului. S-ar parea insa ca este o oarecare contrazicere intre a ascunde zeii in Sichem si a tine un idol in ascunzis. Caci a ascunde zeii in Sichem e lucru de lauda; iar a tine un idol in ascunzis e lucru de ocara. De aceea a pecetluit lucrul din urma cu blestem, zicand: ''Blestemat cel ce tine idol in ascunzis!'' Si de fapt nu este acelasi lucru a ascunde ceva in pamant pentru totdeauna si a-l tine in ascunzis. Caci ceea ce a fost ascuns in pamant si nu se mai arata vederii se sterge cu vremea si din amintire. Dar ceea ce e tinut in ascunzis nu e cunoscut de cei din afara, insa e vazut necontenit de cel ce l-a pus acolo. Acesta il arm mereu in amintire ca pe un chip cioplit pe care il poarta in ascuns. Caci tot gandul urat, care ia forma in cugetare, este o sculptura ascunsa. De aceea este rusine a scoate la aratare asemenea ganduri, dar e primejdios si de a tine in ascuns un chip cioplit, precum si mai primejdios este de a cauta formele disparute, cugetarea inclinand cu usurinta spre patima izgonita si implantand in pamant bronzul idolului. Caci deprinderea virtutii este de asa fel ca se cumpaneste cu usurinta si intr-o parte si intr-alta, aplecandu-se, daca nu se poarta de grija, spre cele potrivnice. (Nil Ascetul) 46

ˇ         A iscodi plin de curiozitate planurile invatatorului si a vrea sa pui la incercare cele poruncite de el, insemneaza a pune piedica inaintarii tale proprii. Cu siguranta nu ceea ce se pare celui neincercat intemeiat si potrivit este intr-adevar intemeiat. Astfel judeca mesterul si altfel cel fara mestesug lucrurile mestesugului. Cel dintai are ca regula stiinta; celalalt ca asa s-ar cuveni. Dar socotinta aceasta foarte rar se acopera cu adevarul; de cele mai multe ori se abate de la linia dreapta, fiind inrudita cu ratacirea. Asadar cei ce au predat altora grija mantuirii lor, lasandu-si toate socotintele, sa-si supuna gandurile mestesugului celui priceput, judecand stiinta lui mai vrednica de crezare. Mai intai, lepadandu-se de toate, sa nu-si lase nimic afara, nici cel mai mic lucru, temandu-se de pilda lui Anania, care crezand ca inseala pe oameni, a primit de la Dumnezeu osanda pentru furt. (Nil Ascetul)46

ˇ         Ci, cum se predau pe ei insisi, asa sa predea si toate ale lor, bine stiind ca ceea ce ramane afara, tragand necontenit cugetul intr-acolo, il va desface adeseori de la cele mai bune, iar pe urma il va rupe din fratietate. De aceea a poruncit Duhul Sfant sa se scrie Vietile Sfintilor, ca fiecare dintre cei ce se apuca de unul din felurile acestea de vietuire, sa fie dus printr-o pilda asemanatoare spre adevar. Cum s-a lepadat Elisei de lume, ca sa urmeze invatatorului sau? ''Ara, zice, cu boii, si douasprezece perechi de boi inaintea lui; si a taiat boii si i-a fript in vasele boilor''. Aceasta ii arata caldura ravnei. Caci n-a zis: voi vinde perechile de boi si voi economisi pretul dupa cuviinta, nici n-a socotit cum ar putea avea mai mult folos din vanzarea lor. Ci, cuprins cu totul de dorinta care il tragea sa fie langa invatator, a dispretuit cele vazute si s-a silit sa se izbaveasca mai repede de ele, ca de unele ce-l puteau impiedica adeseori se face pricina a razgandirii. De ce apoi si Domnul, imbiind bogatului desavarsirea vietii dupa Dumnezeu, i-a poruncit sa-si vanda averile si sa le dea saracilor si sa nu-si lase siesi nimic? Fiindca stia ca ceea ce ramane se face, ca si intregul, pricina de imprastiere. Dar socotesc ca si Moise, randuind celor ce vreau sa se curateasca in rugaciunea cea mare, sa-si rada tot trupul, le-a poruncit prin aceasta sa se lepede cu desavarsire de averi, iar in al doilea rand sa uite de familie si de toti cei apropiati in asa masura, incat sa nu mai fie catusi de putin tulburati de amintirile lor. (Nil Ascetul) 46

ˇ         Multe sunt sfaturile aproapelui spre ceea ce este de folos; dar nimanui nu i se potriveste asa de mult ca judecata constiintei sale. (Marcu Ascetul)46

ˇ         Cel ce se osteneste fara sfat e sarac in toate. Iar cel ce alearga cu nadejde e de doua ori bogat. (Marcu Ascetul)46

ˇ         Omul sfatuieste pe aproapele precum stie; iar Dumnezeu lucreaza in cel ce aude, precum acela a crezut. (Marcu Ascetul)46

ˇ         E primejdios lucru a fi cineva singur, fara martori, a se calauzi dupa voia sa si a convietui cu cei neincercati in razboiul duhovnicesc. Unii ca acestia sunt mestesugirile pacatului si se tin bine ascunse; si felurite curse si-a intins vrajmasul pretutindeni. De aceea, daca e cu putinta, e bine sa te silesti si sa te straduiesti a fi sau a te intalni neincetat cu barbati cunoscatori. In felul acesta, desi nu ai tu insuti faclia adevaratei cunostinte, fiind inca nedesavarsit cu varsta duhovniceasca si prunc, dar insotindu-te cu cel ce o are, nu vei umbla in intuneric, nu te vei primejdui de lanturi si de curse si nu vei cadea intre fiarele lumii spirituale, care pandesc in intuneric si rapesc si ucid pe cei ce umbla in el fara faclia spirituala a cuvantului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)46