Postări populare

miercuri, 9 martie 2011

Parohia Dobriceni mai-iunie 2011


Programul liturgic cu slujbele  specifice  si rânduieli speciale,pentru aceasta perioada 



Sambata,12 martie 2011-  slujba Sfinţilor 40 de Mucenici
Duminica, Sf Liturghie a Sf Vasile cel Mare 13 martie 2011
Vineri, 25 martie 2011  Buna Vestire- Dezlegare la peste
Miercuri, 6 aprilie 2011- Denie-Canonul cel Mare-18
Vineri ,8 aprilie 2011- Denie-Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu 18
Duminica, 17 aprilie 2011- Intrarea Domnului in Ierusalim-Dezlegare la peste
Joi 21 aprilie 2011-  Sf Liturghie, Denia celor 12 Evanghelii-seara
Vineri 22 aprilie- Denia Prohodului Domnului-seara
Duminica 24 aprilie 2011- Invierea D OMNULUI
Luni 25 aprilie 2011- Sf M  Mc Gheorghe
Marti 26 aprilie 2011-Sfintele Pasti
Vineri 29 aprilie 2011- Izvorul Tamaduirii- Harti

Sâmbătă, se va oficia, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar duminică Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. (în primele 5 duminici din Post). O altă rugăciune specifică perioadei Postului Mare este Rugăciunea Sf. Efrem Sirul, rugăciune care este prezentă în cadrul slujbelor din post, de luni până vineri. Perioada aceasta de post durează 7 săptămâni, din care 6 săptămâni este Postul propriu-zis, iar săptămâna a VII-a este numită Săptămâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se distinge de cele 40 de zile de post printr-un post şi mai sever şi printr-o intensificare şi mai mare a pregătirii duhovniceşti pentru Înviere.

Canoanele ortodoxe despre Postul Pastelui

In toate posturile sa tinem minte ca Biserica nu omoara oameni, ci pacate!
Sf. Ioan Hrisostom – Facere, Omilia 10: „Daca tu din cauza slabiciunii trupesti, nici o zi nu poti petrece fara hrana, nimeni, fiind om intelept, nu’ti va reprosa pentru aceasta, caci noi avem pe Dumnezeu bun si iubitor de oameni, care nu cere de la noi nimic care intrece puterile noastre. El nu cere de la noi numai infranare de la mancare si post, ci El vrea sa renuntam la ocupatiile lumesti si sa ne indeletnicim cu cele duhovnicesti… Daca noi am manca numai cat ne trebuie pentru intretinerea noastra si ne’am feri de cele rele, n’am mai avea nevoie de post… Cel ce mananca si nu poate posti, cu atat mai mult sa faca milostenie, sa se roage cu mai multa ravna si sa asculte invatatura Domnului de la care slabiciunea trupeasca nu’l impiedica sa se impace cu cei certati si sa alunge din suflet duhul razbunarii”.
Canonul 69 Apostolic: “Daca vreun episcop, prezbiter, diacon, citet sau cantaret nu posteste Sfantul si Marele Post al Pastilor sau miercurea si vinerea, sa se cateriseasca, afara de cazul cand este impiedicat de slabiciunea trupeasca, iar de va fi laic, sa se afuriseasca”.
Tipicul Mare, p. 42: “Intru Sfanta Patruzecime, in ziua dintai a saptamanii cei dintai, adica luni, nicidecum nu se cade a manca. Asijderea si marti. Iar miercuri dupa savarsirea dumnezeiestii Liturghii celei mai ’nainte sfintite, se pune pe masa si mancam paine calda si mancare calda din seminte si se da si apa calda cu miez (zeama de fructe). Iar cei bolnavi, care nu pot sa pazeasca cu post negru cele doua zile dintai si batranii, mananca paine si beau apa dupa vecernie, marti… Iar in sambete si duminici dezlegam numai la untdelemn si vin iar intru celelalte cinci zile ale saptamanii postim pana seara si mancam mancare uscata afara de sambata si duminica. Iar peste intru Sfanta Patruzecime nicidecum nu indraznim sa mancam, afara de praznuirea Bunei Vestiri si de Duminica Stalparilor”Trebnic p. 519: In cele patru posturi, precum miercurea si vinerea, este ca sotii sa se infraneze de la impreunarea trupeasca ca semn ca iubim pe Dumnezeu.
Laodiceea 50: „…se cuvine ca tot Postul Mare sa se ajuneze cu mancare uscata”.
Laodiceea 52: “Nu se cuvine a se face nunti sau a praznui ziua (onomastica) nasterii in patruzecime”.
Sf. Petru 15: “Postim miercurea pentru sfatul facut de iudei, pentru vinderea Domnului si vinerea postim fiindca a patimit pentru noi. Tinem duminica ca pe o zi de bucurie pentru Iisus cel ce a inviat intru acea zi, intru care ni s-a predanisit sa nu plecam nici genunchii”.
ILT, 381: “Cine va dezlega miercurea si vinerea acela rastigneste pe Hristos ca si evreii, fiindca miercuri s’a vandut, iar vineri a fost rastignit”.
Timotei 8: “Postul este oranduit cu scopul de a smeri sufletul. Deci, daca trupul este smerit de boala si cuprins de slabiciune, se cade sa i se dea hrana si bautura dupa trebuinta si cat poate sa suporte”.
Tim. 10: “In Postul Mare, cel bolnav se cuvine a fi dezlegat sa ia hrana si bautura cat ii trebuie, caci este drept ca cel bolnav sa se impartaseasca cu untdelemn”.
Simeon Tessalonic. IX, 56: “Socoteala parintilor de a posti este foarte buna, iubitoare de oameni si folositoare calugarilor si mirenilor, usoara si nu zilnica, caci nu s-a poruncit a nu se manca nimic ci a posti cu masura trebuitoare infranarii, aducerii aminte de poruncile Domnului si a ne smeri pentru pacatele noastre la ceasul mortii si al judecatii si la vesnicile rasplatiri. Postul este semnul ca iubim pe Dumnezeu. Astfel, mirenii si calugarii si mai ales calugarii pururea sunt datori a se infrana cu postul, precum s-au fagaduit lui Dumnezeu”.
Constantinopol Apostolic VII. 23: „Posturile voastre sa nu fie aceleasi cu ale fariseilor (Matei 6, 16) care postesc in ziua a doua (luni) si a cincea (joi). Voi postiti ziua a patra (miercuri) si a sasea (vineri) pentru ca in ziua a patra s-a facut judecata impotriva Domnului, cand Iuda a facut tradarea lui pe bani (Matei 26,13-14), iar vinerea pentru ca Domnul in acea zi a suferit patima Sa pe cruce sub Pilat (Matei 27). Ziua sambetei si a duminicii negresit sa le serbati, pentru ca sambata aminteste de facerea lumii, iar duminica de invierea Domnului. Numai o singura sambata se posteste in cursul anului, aceea a ingroparii Domnului, cat a stat Creatorul sub pamant, intristarea pentru El este mai mare decat bucuria pentru creatiune deoarece Creatorul este mai presus de creaturile Lui si prin fire si prin vrednicie”.
Enciclica Sf. Sinod 1956: Avand in vedere nevoile vremii pastorii bisericesti care au datoria de a iconomisi viata pastoritilor au dat sfaturi cu privire la aplicarea postului cum este enciclica Sf. Sinod roman din 1907 si cea din 1956 in care se precizeaza:
  1. Copiii pana la implinirea varstei de 7 ani sunt dezlegati de pravila postului, putand manca in tot timpul anului orice fel de alimente.
  2. Pentru copiii de la 7-12 ani si pentru credinciosii de orice varsta care sunt cuprinsi de slabiciuni si suferinte trupesti pravila postului sa se obligatorie numai in zilele urmatoare:
  • Toate miercurile si vinerile de peste an, afara de acelea cand este dezlegare la peste ;
  • Prima si ultima saptamana din sfantul si marele post al Pastilor si tot asa din postul Craciunului;
  • de la 23-28 iunie (adica cinci zile din postul sfintilor apostoli Petru si Pavel);
  • de la 1-15 august (adica 2 saptamani ale postului Adormirii Maicii Domnului);
  • Ajunul Craciunului, Ajunul Bobotezei, 29 august si 14 septembrie. Pentru celelalte zile si saptamani din timpul marilor posturi bisericesti, copiii de la 7-12 ani si credinciosii de orice varsta care sunt suferinzi sa fie dezlegati a manca: peste, icre, oua, lapte si branza.
Tipicul Mare, p. 42: “Si daca vreun monah pe Sfanta Patruzecime, pentru lacomie o strica ca sa manance peste afara de praznicul Bunei Vestiri unul ca acesta sa nu se impartaseasca cu Sfintele Taine la Pasti, ci catava vreme sa se pocaiasca si metanii pe zi si pe noapte sa faca cate trei sute”.
Tipicul Mare, p. 727: “In joia canonului celui mare dezlegare la vin si untdelemn. In vinerea Acatistului, la vin si la untdelemn. In sfanta si marea joi dezlegare la vin si untdelemn”.
Tipic p. 515: “In duminicile Sfintei Patruzecimi, afara de cea a Stalparilor, se savarseste Liturghia Marelui Vasile… La masa mancam fiertura cu untdelemn, iar nu peste. Si de se va intampla, bem cu masura si vin pentru slava lui Dumnezeu, cate doua pahare; asijderea si seara cate doua pahare”.
Simeon Tessalonic IX, 25: „Nunta… si logodna nu trebuie a se face fara numai in caz de nevoie si aceasta sa se faca numai in ziua de Buna Vestire si Duminica Floriilor”.
Sf. Nichifor 48: “Calugarii care muncesc in timpul postului mare se cuvine ca la ceasul al noualea (15) sa manance putina paine iar seara sa cineze”.
PBG 138: “Cine n-are ce manca in postul mare, sa manance carne si sa aiba pocanie trei ani si metanii 150, iar de va gusta branza sau oua in acel post mare doi ani sa aiba pocanie si metanii 66″.
PBG 138: “Oricine se va spurca in lunea branzei cu carne si in lunea dintai (a Postului) cu branza, patru ani sa se pocaiasca si metanii 300.Oricine se va spurca din nestiinta in Postul cel Mare, un an si metanii 36″.
Molitfelnic: “Cel ce va manca carne, oua sau branza in Postul Mare sau miercurile si vinerile de peste an, doi ani sa nu se impartaseasca”.
ILT, 382: “Cine va manca carne si branza in Sfantul si Marele Post sau miercurea si vinerea, acela patru ani sa nu se impartaseasca si sa ia si alt canon greu”.
Constantinopol Apostolic V, 18-19: “Postiti in zilele saptamanii celei mari (Saptamana Patimilor) gustand numai paine, sare, legume si apa; iar de vin si de carne sa va feriti cu totul. In vinerea si sambata cea mare, daca sanatatea va ingaduie, sa nu gustati nimic pana la cantatul cocosului din noapte.. “in ziua sambetei tineti postirea pana la lumina zilei Invierii Domnului. Dar din seara sambetei si pana la lumina zilei Invierii, stati in Biserica priveghind, citind Legea, Profetii si Psalmii”.